Prof. Dr. Amorin Popa: Societatea de Neuropatie Diabetica este cadrul optim de manifestare pentru toti specialistii implicati in managementul bolii

Deviza Societăţii de Neuropatie Diabetică, care defineşte gândurile noastre, şi care aparţine unui simbol american al hărniciei şi disciplinei, Henry Ford este: “Să ne întâlnim este un început, Să rămânem împreună este un progres, Să muncim împreună este un succes”

 

 

Impactul mondial al acestei afecţiuni este într-o evidentă progresie care derivă din cel puţin doua motive obiective. Datorită “epidemiei”de diabet zaharat tip 2, creşterea reală a numărului de persoane cu diabet zaharat atrage după sine şi o creştere a numărului persoanelor cu neuropatie diabetică. Pe de altă parte, datorită creşterii speranţei de viaţă a persoanei cu diabet zaharat datorată progreselor medicale si evoluţiei standardului de viaţă, se observă în ultimul timp o scădere a complicaţiilor acute, însă o creştere a complicaţiilor cronice, inclusiv a neuropatiei diabetice. Odată cu îmbunătăţirea asistenţei medicale a persoanei cu diabet din România şi a screening-urilor populaţionale, realitatea epidemiologică naţională se suprapune tot mai mult cu cea internaţională.

În acest moment, în ţările dezvoltate, dar şi în ţările care au preluat relativ repede stilul de viaţă occidental, precum România, neuropatia diabetică şi sindromul de picior diabetic sunt cele mai frecvente complicaţii cronice ale diabetului zaharat. Pentru a exemplifica, îmi sunt la îndemână câteva date care mi-au parvenit prin amabilitatea neurologului clujean, Dr. Bogdan Florea. Astfel, o recenzie din februarie 2012, a lui Gordon Smith şi Robinson Singleton, demonstrează că polineuropatia senzitivo-motorie diabetică are o incidenţă de până la 50% la pacienţii cu diabet zaharat tip 2, 20% având deja polineuropatie diabetică senzitivă în momentul diagnosticării diabetului.

Alte date sunt oferite de Clinica Mayo, SUA unde Dyck şi colab. găsesc, în 1993, neuropatie periferică la 66% dintre pacienţii cu diabet zaharat tip 1 şi la 59% din pacienţii cu diabet zaharat tip 2.

Să nu uităm că una din marile provocări ale diabetului zaharat este neuropatia autonomă. O analiză din 2004 a aceleiaşi Clinici Mayo, condusă de Low şi colab., menţionează prezenţa neuropatiei autonome la 54% dintre persoanele cu diabet zaharat tip 1 (din care 8% hipotensiune ortostatică) şi de 73% la persoanele cu diabet zaharat tip 2 (din care 7% hipotensiune ortostatică).

De aceea, deosebita emulaţie ştiinţifică pe această temă, la nivel mondial, derivă din insuficienţa datelor epidemiologice, din realităţile de incidenţă şi prevalenţă amintite anterior, prin creşterea competenţei medicului de familie în descoperirea unei complicaţii a diabeticului, care este neuropatia diabetică, prin reevaluarea facilităţilor tehnice necesare specialistului în vederea unui diagnostic cert şi a unei stadializări corecte.

Ceea ce dorim să facem noi, membrii Societăţii de Neuropatie Diabetică, este o aducere a medicinii româneşti spre tendinţele actuale de evoluţie a patologiei umane, să luptăm cu o cauză majoră de dizabilitate şi de reducere a calităţii vieţii.

 

 

Probleme specifice pentru bolnavii români cu neuropatie diabetică

 

Am să încerc să fiu cât mai concret cu observaţiile noastre care definesc deficienţele majore ale monitorizării complicaţiilor cronice neurologice la pacientul din România, deşi accesibilitatea pacientului diabetic la serviciul medical primar şi de specialitate este una din cele mai bune din Europa:

  • creşterea interesului şi a competenţei medicului de familie în identificarea precoce a diabeticului, a neuropatiei diabetice, precum şi a celorlalte complicaţii cronice
  • familiarizarea medicului de familie cu toate manifestările clinice, mai ales cele de debut, din neuropatia diabetică, care uneori este motivul primei prezentări la medic
  • generalizarea competenţei şi utilizării trusei pentru screening-ul neuropatiei diabetice în întreg sistemul medical românesc
  • integrarea permanentă în activităţile Societăţii de Neuropatie Diabetică a diabetologilor, neurologilor, medicilor de familie, fiziokinetoterapeuţilor,  cardiologilor, interniştilor, chirurgilor, a asistentelor medicale
  • obligativitatea examenului neurologic al pacientului cu diabet în momentul primului diagnostic, precum şi a unui control anual
  • cursuri la scară naţională pentru medici cu scopul îmbunătăţirii educaţiei specifice în acest domeniu
  • educaţia specifică a pacienţilor cu diabet,
  • creşterea accesibilităţii medicului şi persoanei cu diabet la tehnologii de diagnostic precoce, precum viteza de conducere nervoasă, deficitară în acest moment
  • informatizarea diabetului şi a complicaţiilor sale prin Registrul Naţional de Diabet, care într-un an şi jumătate a făcut paşi foarte timizi şi incompleţi, din motive financiare şi prin lipsa de înţelegere a avantajelor integrării informatizate a reţelei medicale româneşti în sistemul european
  • stabilirea unei colaborări particulare, speciale între diabetolog şi neurolog în diagnosticul, stadializarea şi tratamentul complicaţiilor cronice diabetice, mai ales în creşterea accesibilităţii persoanei cu diabet la neurolog, periodic sau la cerere
  • accesibilitatea egală la asistenţa medicală cât şi la terapia specifică neurologică a persoanei cu diabet prin Programul Naţional de Diabet, ceea ce ar permite începerea mult mai precoce a tratamentului, dar şi alegerea mai corectă a variantei optime de tratament
  • colaborarea la toate nivelele de competenţă cu factorii internaţionali pentru uniformizarea informaţiei ştiinţifice, a strategiei şi a logisticii utilizate în acţiunile specifice, dar şi în compararea datelor epidemiologice regionale

Şi probabil acestea sunt doar o parte din problemele cu care ne confruntăm.

 

Creşterea calităţii vieţii

 

Multe din beneficiile legate de creşterea calităţii vieţii la persoana cu diabet şi neuropatie diabetică derivă, desigur, din obiectivele tactice menţionate anterior. Ca să înţelegem ce mult mai avem de făcut, am să vă spun că terapia specifică se poate administra doar curativ, nu şi profilactic, în Programul de Diabet existând în acest moment un singur produs, care reprezintă doar parţial terapia patogenetică obligatorie a acestor pacienţi. În formele hiperalgice, toate terapiile sunt compensate parţial, ele fiind de obicei costisitoare.

În condiţiile numărului limitat de neurologi, accesul persoanelor cu diabet la consultul de specialitate este insuficient, aspect care trebuie neapărat îmbunătăţit.

Accesul la serviciile de recuperare neurologică trebuie mult ameliorat, aceste servicii trebuind să aibă persoane cu experienţă în recuperarea acestui tip de pacienţi, dar şi facilităţi tehnice performante şi eficiente.

Punerea la punct a unei reţele educaţionale pentru pacient privind dieta, stilul de viaţă, igiena diabetului, dar şi lecţii ample privind îngrijirea zilnică a piciorului diabetic, evitarea apariţiei ulceraţiilor piciorului, atitudinea faţă de hipersudoraţie sau faţă de vindecarea plăgilor, evitarea căderilor, riscuri deseori neglijate, reprezintă o condiţie obligatorie a creşterii calităţii vieţii persoanei cu diabet.

Desigur, nimic nu se poate face temeinic fără sensibilizarea şi integrarea în obiectivele noastre a organizaţiilor care decid politicile de sănătate, a celor care decid strategiile financiare şi a celor responsabile de un management sanitar eficient.

În ce ne priveşte, am integrat în susţinerea cauzei noastre companiile farmaceutice implicate în tratamentul diabetului zaharat si a complicaţiilor sale, toţi rezidenţii în diabet şi neurologie, viitori medici curanţi, care trebuie să-şi formeze o mentalitate nouă în abordarea persoanei cu diabet, vulnerabilă la neuropatie diabetica.

În iunie 2012, în Diabetes & Metabolism a fost publicată o interesantă analiză realizată în Anglia, concluzia ei fiind că o supraveghere mai atentă a piciorului diabetic ar reduce mortalitatea cardiovasculară cu aproximativ 30.000 de cazuri.