Dr. Alin Stirban: Avand in vedere faptul ca neuropatia diabetica nu este intotdeauna dureroasa, o mare problema este indiferenta pacientului: dacă nu ma doare, nu ma intereseaza!. Acest aspect poate fi imbunatatit prin educatia pacientului.

Neuropatia diabetică: educaţia medicului şi a pacientului

 

 

Principalele provocări privitoare la managementul neuropatiei diabetice sunt, pe de o parte, creşterea numărului de pacienţi afectaţi, şi, pe de altă parte, lipsa unui consens în ceea ce priveşte tratamentul neuropatiei diabetice. După părerea mea, o mare greşeală care se face din partea celor care redactează guideline-uri este de a pune la un loc şi a judeca după aceleaşi criterii tratamentul simptomatic cu cel patogenetic. Tratamentul patogenetic are nevoie de perioade mult mai lungi de aplicare pentru a fi eficient, reducerea simptomelor este ca atare mai lentă şi uneori mai puţin pronunţată decât în cazul tratamentului simptomatic (ceea ce de multe ori îl determină şi pe pacient să renunţe la terapie). În schimb, tratamentul patogenetic este singurul în măsură să influenţeze în mod pozitiv, pe termen lung, evoluţia neuropatiei diabetice. În Germania, de exemplu, ne confruntăm cu problema majoră de a nu avea nici măcar un medicament cu acţiune patogenetică menţionat în guideline-urile naţionale de tratament ale neuropatiei diabetice. Situaţia mi se pare inacceptabilă în special pentru pacienţii afectaţi şi sper ca pe viitor să aibă loc atât o schimbare în gândirea factorilor de decizie, şi că vom avea mai multe studii cu durată mai lungă de tratament care să sublinieze efectele benefice ale tratamentului patogenetic.

 

Probleme specifice pentru România

 

Având în vedere faptul că neuropatia diabetica nu este întotdeauna dureroasă, o mare problemă este indiferenţa pacientului: “dacă nu mă doare, nu mă interesează!”. Acest aspect poate fi îmbunătăţit prin educaţia pacientului. O a doua problemă este că de multe ori nici medicul nu acordă importanţa cuvenită diagnosticării acestei afecţiuni. Şi aici este nevoie de o intensificare a sensibilizării medicilor. În al treilea rând profilaxia piciorului diabetic prin prescrierea şi confecţionarea de încălţăminte corespunzătoare este dezastruoasă datorită lipsei personalului specializat. Cred că acesta este unul dintre cele mai stringente aspecte pe care diabetologia românească trebuie să le rezolve cu privire la neuropatia diabetică.

 

 

Regula de “4 simplă”

 

Calitatea vieţii la bolnavul cu neuropatie diabetica poate fi îmbunătăţită prin regula de “4 simplă”: 1. îmbunătăţirea controlului glicemic, 2. administrarea unui tratament patogenetic şi dacă acesta nu este eficient, 3. adăugarea (nu substituirea) unui tratament simptomatic, 4. profilaxia dezvoltării piciorului diabetic prin confecţionarea de încălţăminte corespunzătoare şi educaţie profilactică. 

Colaborarea între diabetolog şi podolog este obligatorie. Colaborarea între diabetolog şi neurolog, de asemenea. Intensitatea acesteia din urmă variază în funcţie de experienţa neurologică şi capacităţile de examinare ale diabetologului. Pentru pacienţii cu neuropatie diabetică autonomă, colaborarea cu urologul (de ex. în cazul unei disfuncţii erectile), cu gastroenterologul (în cazul unei gastropatii) sau cu un cardiolog (în cazul neuropatiei autonome cardiovasculare) este de asemenea esenţială.