EASD 2012 : Necesitatea unei terapii patogenice a neuropatiei in diabetul zaharat: avantajul benfotiaminei

Toate terapiile aplicate pacienţilor diabetici, incluzând aici insulina, antidiabeticele orale, hipolipemiantele şi medicamentele antihipertensive, reprezintă opţiuni de tratament îndreptate asupra patogeniei diabetului zaharat. Neuropatia diabetică poate fi asociată cu durere, fapt care justifica şi tratamentul simptomatic la aceşti pacienţi. Scopul tratamentului patogenic este cel puţin de a reduce, dacă nu chiar de a opri sau inversa progresia neuropatiei, precum şi de a reduce simptomele specifice ale acesteia. Managementul controlului glicemic şi al factorilor de risc constituie părţi importante ale terapiei patogenice în condiţiile în care, chiar mai mult, inhibarea căilor metabolice alternative nocive reprezintă de câteva decade scopul declarat al terapiei patogenice. Cu toate acestea, inhibarea căii poliol de către inhibitorii de aldozo-reductază s-a dovedit a nu avea succes în practica clinică. Pe de altă parte, s-a demonstrat recent că benfotiamina blochează trei căi majore în apariţia complicaţiilor diabetului: calea hexozaminei, calea diacil-glicerol-protein kinazei C, precum şi calea produşilor finali ai glicării avansate (AGE), urmând ca mai apoi să se arate că benfotiamina blochează inclusiv calea poliol. În plus, în postura de activator al transketolazei, benfotiamina promovează transportul glucozei către şuntul pentozo-fosfat.